"Prietenii îl priveau fără să înțeleagă. Le-ai explicat că această catastrofă economica îi ruina pe toți francezii în afară de tine. Pentru tine însemna emanciparea. Tragedia economică avu drept urmare o mare agitație politică. Anarhiștii erau vânați, și Kropotkin a fost arestat. Camille Pissarro se ascunsese și s-a creat panică în multe cămine sărace sau burgheze. Dar tu, Paul, total indiferent față de aceste întâmplări, continuai să pictezi, cuprins de frenezie. Când se închisese Bursa din Lyon, Mette a avut o criză de nervi și a plâns de parcă i-ar fi murit o ființă dragă. Când se închisese și cea din Paris, n-a mai mâncat câteva zile; a slăbit, s-a ofilit. Tu însă erai foarte mulțumit. În acel an, la a șaptea expoziție impresionistă ai expus opt picturi în ulei, un pastel și o sculptură. Când, în august 1883, șeful tău de la Agenția Financiară te-a chemat pentru a-ți spune cu voce tremurândă și cu o expresie îndurerată că, dată fiind situația critică, "nu te mai poate ține", ai făcut ceva ce l-a uluit: i-ai sărutat mâinile. În timp ce, euforic, îi spuneai: "Mulțumesc, domnule patron. Ați făcut din mine cel mai mare artist." Nebun de fericire, ai alergat să-i spui Mettei că începând din ziua aceea nu vei mai pune niciodată piciorul într-un birou. Te vei ocupa numai de pictură. Mută, lividă, clipind des din gene, Mette se prăbuși la picioarele tale fără simțire."
(Mario Vargas Llosa, "Paradisul de după colț")
No comments:
Post a Comment